somnul domestic si somnul de autobuz

in general visez foarte rar si am parte de vise scurte pe care le uit repede. in ultimele luni n-am mai visat nimic. am dormit din ce in ce mai putin in patul de acasa, somn pe care l-am mutat in autobuz, pe tren, in taxiuri - pe bancheta din spate, pe metrou si uneori pe spatarul scaunelor sau fotoliilor primitoare. simbata trecuta am luat 311 de la titan. afara ningea marunt cu fulgi raginditi, care fugeau de contacul cu pamintul. m-am refugiat in coltul din spate (i-as face statuie celui care inventat locul asta). caldura venea in valuri de la radiatorul de sub scunul din stinga (inca o statuie). si-aici a inceput un film in care adormeam timp de 2-3 minute, deschideam ochii incet vedeam copiii jucandu-se in parc, ii inchideam la loc. ma trezeam iar si vedeam cohorte de parinti tragand sanii cu copii infofoliti calare pe ele. si iar somn scurt. dar a fost cu siguranta cel mai bun somn din ultimul timp. cind am coborit din autobuz am avut senzatia ca ma dau jos din pat...

dimineti de la capatul lumii

le-am inceput devreme, pe la 6 ani, in tabara de la navodari cind ieseam cu inca doi colegi, felicia si andrei sa alergam pe plaja si sa ne jucam cu valurile inegale.
ne intorceam dupa o ora de joaca nebuna si dormeam pina tirziu in paturile lunguiete din care tovarasa anca ne dadea jos sa prindem ultimele portii de la micul dejun al cantinei.
au urmat diminetile clasei a 4-a cind stateam ore in sir intre fereastra si masa de scris doar s-o naste un geniu pustiu din mine.
apoi liceul si primele nopti bantuite de sini, de coapse si glezne.
apoi facultatea si toate noptile pierdute in cluburile scirboase din grozavesti sau noptile din costinesti si apoi vama si 2 mai cu dansul in zgomotele descleiate de chitarile manu-chao spre dimineti in care aveam pe limba cel mai metalic gust din lume.
dimineti reci, cu dinti clantanind si cu soare tarziu si caldut ca o ciorba de cantina.
si dimineti cu gindul la trenuri care te leagana spre casa si te depun pe un pat cu peronul pe partea dreapta...

foto-pillango

pinguini

in fiecare dimineata ti se pun in fata, urca greoi in autobuz, isi imping corpul in multimea care respira greu, se proptesc pe un traseu pe care il blocheaza oricarei intentii de scapare din mare inclestare.
la coborire isi proptesc incet piciorul lovit de reumatism si alte bucurii ale varstei inaintate. il tarsesc apoi pe celalalt. in spatele lor astepti sa se retraga in lateral ca sa poti sa cobori.
apoi isi indreapta corpul leganat sprijinit in carucioare cu genti atasate spre piata sau spre economatele in care ii innebunesc pe vanzatori cu intrebari.
seara, carucioarele cu genti pline de legume si borcane ii aduc inapoi acasa pe pinguinii marelui oras, ii depoziteaza in apartamente cu linoleum verde cu rombulete albe, intins in bucatarie si in sufragerie. marea leganare continua pe drumul dintre bucatarie si baia in care fiecare robinet merge de capul lui...

prostul gust e Tabu?

Cea mai curajoasa revista de femei da cu falusul in balta si imi confirma iar ca orice forma autohtona de feminism sfarseste improscata copios cu penibil. Pictorialul din decembrie din Tabu (pe care cu bucurie l-as fi ratat daca nu mi l-ar fi exhibat indecent dintre file Cotidianul) este cu si despre Catalin Botezatu. Si ca sa il primim in portii satioase pe stapanul haremului de manechine mioritice, pictorialul are atasat si interviu.

De ce talentul de a croi chiloti ne da automat permis de vorbit in public? Si de ce o revista care se vinde ca avangardista, provocatoare si incomoda se balaceste in banalitati de budoar?

Coperta numarului pe decembrie ne gadila pupila cu doua femei-valet, goale si fara cap (la propriu), cu Botezatu sfidator la umbra sanilor, incercand un ranjet martor al opulentei care insa nu iese decat tamp si marlanesc. Pupila se roteste in continuare nauca si se opreste pe cuvintele cheie de pe coperta: decadenta, Craciun, erotism si sinucideri. Combinatie numai buna pentru o incursiune in potentialul oniric-patologic al fiecaruia dintre noi. Mai ales ca pictorialul se joaca de-a Eyes Wide Shut al lui Kubrick, cu femei acoperite doar cu masti, manusi lungi si tocuri cui, la dispozitia clubului de masculi onorabili. Aceasta schema (dubioasa pentru o revista a femeilor curajoase) ar putea trece totusi ca rafinata daca personajul nu si-ar scoate trabucul din gura ca sa vorbeasca.

Pentru ca spune urmatoarele (in finalul unui ghiveci kitsch cu inchisoare, conspiratii politice, colinde(!), sex, sinucidere, parinti, erotism):

http://www.tabu.ro/index.php?lang=1&page=37

tabu: Dar societatea eticheteaza...

C.B.: De ce? Daca cuiva ii place sa iubeasca intr-un anume fel, daca ii plac anumite miscari care pentru restul lumii sunt vulgare sau par interzise, asta e. Nu trebuie sa le faci publice trebuie doar sa ti le asumi si sa le tratezi ca atare. Fac parte din viata ta, fac parte din felul tau de a fi. Dar daca reusesti sa realizezi ca lumea aceea care te judeca e o lume meschina oribila, o lume inculta, o lume incapabila sa-ti inteleaga simtirile, o lume limitata, atunci iti dai seama ca ii esti superior si ca nu conteaza cum te judeca.

Si de completare:

Viata lui ar putea fi transformata usor intr-o carte de succes. "Daca as scrie-o, as spune lucrurilor pe nume, de la cap la coada, ori stiu ca societatea romaneasca nu este inca pregatita sa auda lucruri atat de adevarate si de profunde in acelasi timp", spune Catalin.

berea ca un bat de schi

aseara am vazut (iar) cohortele de mnac-isti veniti la lansarea volumlui de fotografii si eseuri despre bucuresti coordonat de stefan cosma. stateam intins pe una din pernele alea care te inghit. alaturi, madalin sorbea plictisit dintr-o bere primita gratis de la bar. de la un moment dat incolo (dupa a doua bere si dupa lansarea care a durat fix 5 minute) am inceput sa ne zgaim si sa birfim - jucat antropologic - pe marginea faunei mnac-iste. singurul lucru pe care mi-l amintesc clar e observatia ca berea cu care fiecare din indivizi se plimba singuratic prin multime functiona ca un bat de schior numai bun sa asigure un slalom perfect intre doua puncte imaginare aflate in permanenta miscare. o sticla de bere tinuta oblic, sa zicem la un unghi de 60 de grade, si strecurata abil si cu indiferenta printre ceilalti...

creta si tehno-relatiile

"În ce masura comunicarea in PowerPoint, prin SMS-uri sau pe skype (pentru a le mentiona doar pe cele mai banale, care au intrat si in cotidianul generatiei mele) inseamna o schimbare in natura comunicarii – si, in consecinta, o modificare a insesi psihologiei profunde a partenerilor de comunicare. Sociologii vorbesc deja de mult timp despre tehno-relatii pentru a defini relatiile care se creeaza intre acesti participanti la noua sfera a comunicarii!

Intors in tara, la catedra, am gasit o tabla lucioasa si am cautat niste creta. Dupa ceva vreme am descoperit intr-un colt citeva cioburi de cretă cilindrica si scorţoasa si un burete uscat precum desertul Saharei. Am incercat sa scriu niste nume de autori la tabla. Studentii s-au uitat neincrezatori. Iar creta a refuzat cu obstinatie sa lase urme pe tabla."

Fragment din articolul "Moartea cretei" - Vintila Mihailescu (Dilema Veche)

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=200&cmd=articol&id=7204

zgomotele mele preferate - playlist

sfaraitul apei in ibricul pentru cafea dimineata si al feliilor cu cascaval scoase din cuptorul cu microunde. bonus: sunetul cafelei turnate in cana si ding-ul cuptorului dupa un minut de invirtit farfuria albastra.
rascaiala periutei de dinti cu gura pe jumatate deschisa, mai ales dupa ce spuma capata volum si coloreaza sunetele in game diferite de la o miscare la alta.
pffsst-ul pe care il produce apa de toaleta cind imprastie picaturi micronice pe piele.
sunetul yalei in care invirt de 4 ori o cheie lunga telescopica.
scritiitul tramvaiului care face curba undeva in apropiere.
jetul de apa care colonizeaza caloriferul cu caldura seara tarziu.
lipaitul pleoapelor atunci cind la radacina ochilor apar ramificatii rosii de oboseala.
scaparatul chibritului pe banda care-l aprinde.
sfaraitul tigarii cu mine tinindu-mi picioarele lipite de caloriferul din bucatarie.
tinicheaua pervazului de la fereastra lovita de picaturi de ploaie.
fojgaitul blugilor cind ii dai jos de pe tine.
paraitul motocicletelor-rabla.
o roata de masina despind o balta in doua valuri de apa care se prabusesc sinucigase...

inventar(e)

Citind in diagonala un text despre schimbari semantice in comunitati multietnice am dat peste un inventar anatomic popular care a insemnat o autoreinventare sanatoasa pentru copilul blazat din mine, care a trait cu tot arborele genealogic la oras si a intretinut o aversiune pasionala pentru Ion Creanga.

Lista m-a facut sa-mi redesenez propria harta anatomica sub forma unui colaj Dada, cu grumaz, oala capului, rînză, maţul orb, ochiul orb, nodul piciorului, limburuş, floarea urechii, purcică si furca pieptului.

(foto http://cloudking.com/artists/eric-sutton/bored-man.php)

sinestezii...de post

Legume gaurite, cioplite, infiletate si frecate unele de altele care fluiera, ticaie, pocnesc, scartaie si fac impreuna muzica. O mostra de Vienna Vegetable Orchestra, in linkul de mai jos. Sunt innebunita de curiozitate despre cum miroase un astfel de concert.

http://www.gemueseorchester.org/index.php?option=com_content&task=view&id=46&Itemid=

p.s. (La) ce se mai canta pe net? La trompeta-castravete, la ciuperca-ocarina si la nai-morcov. Astea sunt insa doar pentru oamenii cu intuitii estetice elementare. Sofisticatii canta la broccoli.

cuvintele care ne schimba (la) fata

Hotelul in care stau pentru mai putin de 12 ore este proprietatea unui american de origine irlandeza pe care azi l-am torturat toti internetomanii sa ne lase in biroul lui sa cititm si sa scriem mailuri (aveam net si in camera dar nimeni n-a venit cu cablul pentru conexiune, eu de exemplu trebuie sa il imprumut pe cel pe care am reusit sa il depistez pe biroul lui Robert peste citeva ore). Robert are 32 de ani si vorbeste cu mine intr-o romana stricata iar eu ii raspund intr-o engleza de aceeasi factura. sotia lui e romanaca. au doi copii care vorbesc numai engleza (deocamdata, pentru ca, odata mutati in Romania definitiv, vor trebui sa se adapteze). Robert a invatat romana ca sa poata conversa cu socrul lui sibian care nu rupe boaba de engleza. In ziua in care cei doi copii si-au auzit tatal conversindu-se romaneste cu socrul s-au speriat groaznic: "Mi-au spus ca mi s-a schimbat fata in timp ce vorbeam limba asta ciudata si ca li s-a parut ca ma transform in altcineva... M-au rugat sa nu mai fac asta vreodata".

cartea cu bunici

Partea cea mai bună

Bunica m-a dus la tîrg și am petrecut ore în șir pipăind găini. După ce ele pipăia ea sub aripi și la gît cu o mînă dîrză, încovrigată și expertă - mii de experiențe în degetele ei noduroase - mă îndemna și pe mine sa le pipăi pentru grăsime și caracter și să le țin în mînă fără frică, deși găinile se băteau ca dracu' chiar legate la picioare. Pe la unșpe am ales un cocoș frumos care mi-a vorbit tot drumu' pîn-acasă și eram foarte mîndru de relația noastră pînă cînd l-a pus bunica pe butuc în curte și i-a tăiat capu' cu un singur gest cu cuțitu' mare pe care l-a șters apoi cu o frunză de porumb. N-am plîns, dar m-am simțit grozav de rău, un sentiment care mi-a trecut puțin cînd bunica a fript ficatul, l-a sărat și papricat și mi-a spus laconic: partea cea mai bunăȚ. Da, a fost partea cea mai bună, și mai este.
Altă bunică nu aveam, numai pe ea din partea mamei.

Andrei Codrescu

aproape o sută de autori și cam tot atîtea povești cu bunici (și nepoți).

maestrul de zgomofon

Pierre Bastien este maestrul-dirijor al unei instalaţii artizanale producătoare de jazz mecanic de care mi-am amintit azi in timp ce urmăream un grup islandez care folosea zgomotul mașinii de cusut pe post de percutie. Compozitorul este de fapt un fel de ceasornicar care decupează din instalaţia sa sunetul de care are nevoie, se răzgîndeşte continuu, se joacă, este în stare să cupleze minitrompeta printr-o sondă la un pahar cu suc şi sa bolboroseasca prin ea o muzică pe care publicul se ridică încet de pe scaune sau de pe parchetul sălii şi se apropie de lampa (jucat) chioară a „savantului“ cu aceeaşi fascinaţie cu care descoperi prima cutie muzicală. Scena s-a petrecut sub ochii mei la MNAC primăvara trecută.

Tricolorul nostru cel de toate zilele

Oare ne-ar fi steagul national mai simpatic daca ar face parte mai mult din cotidian? Ar putea, iata, sa ni se iveasca intr-o mercerie, stationat fara pretentii solemne printre fermoare si nasturi sau ne-ar putea ajuta la carat cumparaturile de la piata acasa.

Un steag simpatic e oare mai bun decat un steag demn?

ceasuri

azi am avut un reflex absolut aberant: mi-am intors incheietura mainii stangi sa vad cat e ceasul. aberant pentru ca n-am suportat niciodata ceasurile de mana, desi pe primul pe care l-am primit de la ai mei mi l-am dorit enorm. la 7 ani, cand tata ma ducea pe stadion, atunci cind incepeam sa topai de plictiseala, ma inhata cu o mana enorma la incheietura careia se afla un ceas nemtesc octogonal antiacvatic, cu muchiile caruia ma zgaria fara sa-si dea seama pe umar sau pe obraz. seara, cind si-l dadea jos de la mana, i-l furam de pe frigider si ma jucam fascinat cu cele 3 rotite argintii care modificau haotic piesajul de pe cadran. doi ani mai tarziu ai mei mi-au cumparat primul ceas: un Pobeda rusesc cu un hocheist in centru cadranului, crosa hocheistului a masurat pentru o scurta perioada timpul plictisitor al orelor de curs de dupa-amiaza. tot asteptind sa se termine orele am inceput sa il urasc pe hocheist. apoi am inceput sa simt ca ceasul e o chestie incomoda la mana, ca se agata de pulovare si le desira, ca i se bloca cureaua in acul de metal, ca zgaria etc. intr-o zi a cazut iar gemuletul protector s-a impaienjenit. din hocheist se mai vedea doar un fragment de crosa. tata l-a dus la reparat si a incercat sa mi-l plaseze iar. nu l-am mai vrut. in citeva saptamani taica-meu a inceput sa le poarte alternativ pe-al lui si pe-al meu. in fine, au mai facut ai mei doua incercari nereusite sa imi puna ceas la mana de fiecare data de ziua mea. motiv pentru care taica-meu avea la un moment dat in sertarul noptierei o colectie de 6 ceasuri de mana (intre timp isi mai cumparase unul si mai primise de mostenire de la un unchi cartofor un altul castigat la poker).
sa intorc incheietura mainii ca sa stiu daca am intarziat e singurul gest care mi-a lipsit dupa ce n-am mai purtat ceas. azi a trebuit sa imi ridic repde privirea si sa vad ce scrie pe monitorul cu cifre rosii de la metrou.

sms

asta seara am primit un sms care a plecat de la expeditor fix cu 24 de ore inainte. jean-lorin spune ca stie de la cineva despre care nu-si mai aminteste cine e ca a primit un sms dupa aproape 5 ani de la apasarea butonului send...
la inceputul anilor 90 citeam - in revista "Ecran Magazin" (editata la Brasov) - despre scrisori care ajungeau dupa 20 de ani la destinatie. cred ca in sms-ul meu e de fapt un semn bun chiar daca sint unul dintre oamenii pentru care un sms venit la timp inseamna un zimbet in plus in trafic, in timp ce maninc, in metrou sau aiurea...

despre mamici si burtici

Am colectionat zilele trecute o imagine care m-a infasurat din nou in senzatia caldut-coplesitoare de a plimba privirile pe o femeie insarcinata.

The Constant Gardener, un film cu irizari petrol-smarald (da, inspirate si saturate de ochii lui Ralph Fiennes) injectate in cadre torid-caramizii, prin care se leagana o maiestuoasa femeie insarcinata (Rachel Weisz).

Ea se imbaiaza absent, torcandu-si lenes sclipirile interioare si el vine inarmat cu webcam-ul sa cucereasca o capsula de maternitate. O scena induiosator domestica in care ochiul nerusinat al webcam-ului se lupta sa puna stapanire pe colina fabuloasei burtici alb-rozie care clipoceste afara din spuma smarald.

Apoi ea plimbandu-se gravida prin casa dezbracata de orice alt artificiu de feminitate (gesturi si mers asexuat) si totusi impregnandu-si dezarmant maternitatea senzuala pe toata pelicula.

femeia fara muchii si unghiuri, femeia-gaoace, femeia-culcus...

uscatorul de maini

in 2004, cam pe vremea asta, lucram la ziar si eram fericit la gandul ca Nastase o sa pice poate si datorita articolelor critice care dadeau nota zilnica a ziarului. se facuse seara, in redactie domnea o apatie vecina cu lenea cronica, majoritatea eram cu articolele scrise pe jumatate si stateam la birfa in pauza care se lungea din ce in ce. la un moment dat s-a lasat intunericul peste noi. picase curentul electric in toata aripa de la Casa Scanteii. un urlet colectiv a strabatut culoarul: Nastaseeeee! vinovatul ne era clar tuturor. unii dintre noi au inceput sa injure, altii au inceput sa faca scenarii, citiva s-au resemnat la o bere adusa de la buticul de jos. la un moment dat portareasa de la ziar intra la baie si da sa isi usuce - din reflex - mainile in dreptul jetului de aer cald. minune: uscatorul functiona! la fel si cel de la toaleta barbatilor! in mai putin de 10 minute toate calculatorele din redactie alimentate cu electricitate-de-closet, impartita cu inteligent cu ajutorul prelungitoarelor, incercau sa duca la final articolele incepute la prinz...

oda buzunarelor

astazi am foarte multe buzunare pe mine. le-am numarat: sint 9. ori de cite ori plec pe teren citeva zile - fie si numai 2 - iau cu mine haine in care sa pot adaposti ci mai multe nimicuri necesare. e drept, inca nu am descoperit arta folosirii lor cit mai rationala, de multe ori devine o corvoada sa gasesc ceva intr-un interval atit de scurt incit sa nu transpir de nervi. dar viata mea fara buzunarele in care sa imi adaposesc mainile, fie si ca sa tin la distanta pe cineva in autobuz sau metrou, fara buzunarele-surpriza in care gasesti de la sume mari de bani, la numere de telefon sau adrese de mail foarte importante, bilete de tren sau de avion bune de decontat pe ultima suta de metri, exact cind credeai ca o sa te ruinezi platind din buzunarul tau , ar fi un cosmar infinit.

ps despre fermoare, nasturi, sireturi... cit de curind.

De ziua lui

Ce ii poti darui de aniversarea zilei de nastere unui barbat intelectual cu gusturi fine (sa zicem antropolog), de varsta medie (sa zicem 30 de ani) dintr-o aglomerare urbana din Europa (sa zicem Bucuresti)?

Tot Gift Inspiration http://www.giftinspiration.com/acatalog/Gift_Inspiration_gifts_for_men_32.html

ne scoate din incurcatura. Un astfel de barbat merita cu prisosinta unul dintre urmatoarele obiecte:

Butoni de argint in forma de minge de rugby sau de crosa de golf

Miniset de golf

Portofel de piele fina

Whisky vechi de 12 ani

Plosca de vanatoare din piele si otel inoxidabil

Cosmetice din patchouli si curmala spaniola

Butoni de argint cu locas pentru aspirina (!) – de ce are nevoie un astfel de barbat de o aspirina mereu la indemana ?

Dispozitiv pentru incalzit paharul de brandy

Set de vinuri australiene

Cutie de ciocolatele « World’s best (sugar)dad »

Set de undite

Lectie de pilotat elicopter.

Eu sunt tot cu gandul la baloanele de sticla parfumata, dar nu erau listate la categoria cadouri pentru barbati, asa ca nu ma incumet sa pun la indoiala identitatea de gen a unui barbat vanator-pescar-aviator, amator de bauturi fine si de curmale spaniole.

somn

ai mei ne obligau dupa-amiezele sa dormim citeva ore. era un somn prost, atunci cind era, pentru ca de cele mai multe ori nu reuseam sa inchidem ochii nici o secunda. ma zgaiam ore in sir la draperia cu forme geometrice transparente imaginind cele mai absurde povesti. de multe ori ma strecuram in bucatarie, unde maica-mea calca rufe si incercam sa caut indurare si sa pot sa merg la televizor sau in fata blocului sa ma joc. rare sint momentele in care maica-mea a aratat intelegere. inapoi in pat la somnul indesat cu polonicul si la povestile de pe draperie!

acum somnul asta nedormit se razbuna. se vrea pus in drepturi atunci cind fereastra se inchide dimineata tarziu in zgomot de tramvaie. dar pe draperie nu e decit o ratusca albastra si prea putine varinate de povesti de imaginat despre ea...

Everything You Always Wanted to Know About...Balloons (But Were Afraid to Ask)

http://www.giftinspiration.com/acatalog/Gift_Inspiration_gifts_for_the_home_11.html

Site-ul de mai sus ne invata ca baloanele sunt (si asta in calitate de detectiv al reinventarii traditiilor nici nu ma mira) o inventie medievala, folosita pe vremuri de stapanele casei si de navigatori ca amuleta impotriva vrajitoarelor si a diavolilor de mare. (Elementary, my dear Bogdan!)

Deci daca pe vreo gospodina de lux sau vreun navigator de yacht ii paste unul din pericolele amintite mai sus, firma GiftInspiration UK le pune la dispozitie baloane de sticla parfumata facute de mesteri sticlari scotieni, pentru doar £24.95. Cea mai dificila trebuie sa fie optiunea pentru un singur balon, pentru ca nici un navigator care se respecta nu se poate indura sa aleaga din paleta de culori doar Amethyst, Toffee, Frosted Lilac, Rose Quartz sau Emerald River.

Si uite asa se pomenesc oameni de altfel respectabili transportand (poate cu autobuzul) spre casa un buchet intreg de alveole colorate umplute cu aer.

Si vin eu acum si ma intreb meschin:
Oare cu un balon gratuit de la McDo poti tine piept unei vrajitoare?

Handblown Glass Scent Ball
send them one of our large handblown glass scent balls and it will scent a room, ward off bad luck and look beautiful too! Glass balls like these were used in medieval folklore in the home and at sea as protection from bad luck, witches and seadevils. This design brings tradition up to date because it also holds a fragrance oil (included) which subtly scents a room when the ball is hung by its ribbon and warmed by the sun. Choose from Amethyst with rich purple and garnet shades, Toffee with warm caramel and amber coloured glass, frosted Lilac which combines lavender, pink and blue tones; Rose which is like the colour of rose quartz or the aquamarine blue and emerald green shades of River. Each one is unique, handmade in Scotland for Gift Inspiration by a master glassblower and comes in a presentation box. Size circa 19cm high, 14cm dia.

Ziua mea este...

Ziua mea este o peticeala de momente. Ziua mea nu are ore, nu are activitati, nu are perioade. Are doar momente, se traieste sacadat, cu protagonistul setat sa orbecaie habauc-nauc 24 de ore pe pilot-automat. Ziua mea nu curge, nu stie de orele moi ale lui Dali, cele care se preling lenes si firesc in tablou ci este un ghiveci de frunzareli, improvizari, zor, franjuri, impiedicari si se desfasoara (cu o cronologie aproximativa) astfel:

mail, offline, wall message, ciocanit la usa, pus bilet pe usa,

discutii, suete, trancaneli, activitati de grup,

imi-imprumuti-si-mie-un-pic-fohn/paine/furculita/marker/
reader/parola de jstor

feedback, sfat, dezbatere, argument, confesiune, parere, glumita, atitudine, gest, compliment, dichis

batai in usa, apasat butoane la lift

aratat card, abonament, permis,

deschis dulap, inchis dulap, bon de garderoba,

pelerinaj dus-intors cu tava de cantina, bagat monede in automat, asteptat ding-ul cuptorului cu microunde

introdus parole, scris coduri, numele de domnisoara al mamei, cum il chema pe primul animal de casa, groupwise web access,

cafea la cutie, cafea la cana, cafea la lounge, ceai negru, ceai verde si ceai de tei

citit numere pe usi, numarat etaje, cautat pagini, incercat pixuri, pus semne,

infasurat esarfa, zornait cerceii, curatat ochelarii, masat santul de la radacina nasului, mutat inelul de pe un deget pe altul

tigara dupa curs, tigara dupa masa, tigara dupa biblioteca, tigara dupa..

Si tam-nesam am reusit sa racesc, ceea ce inseamna o portie neprevazuta de:
stranut, pastile de cap, paracetamolsinus, zornait lingurita cu miere in ceai, dres glasul, imprastiat servetele prin buzunare.

Si sosetele nu mi se mai asorteaza niciodata in ultimul timp cu cerceii, cu pixul si cu geanta, ceea ce e semn rau si face totul sa para si mai fragmentat, mai sacaitor si mai inutil.

Daca ziua mea ar trebui sa se auda, ar suna cam asa (Kid Koala - Skanky Panky):

http://youtube.com/watch?v=F38xj4STA8k

chibrituri

azi dimineata mi s-au terminat betele dintr-o cutie de chibrituri care mi-e foarte simpatica. alaturi, pe masa era alta cutie care nu-mi place deloc. nu stiu de ce dar aprinsul aragazului atunci cind iti faci cafeaua e pentru mine cel putin la fel de important cum e pentru fumatorii burghezi aprinsul tigarii. flacara de bricheta sau batul de chibrit venit dintr-o cutie urita imi strica toata placerea gestului. asa ca am mutat toate betele in cutia simpatica si am rezolvat problema. cel putin pentru urmatoarea saptamina...

pentru chibritomani
http://www.modoro.ro/teme.htm

baloane

Cind am iesit din incinta targului de carte (Gaudeamus) aveam in minte un singur lucru: sa caut un 335 sau 330 care sa ma duca urgent acasa ca sa dorm infinit. autobuzul a venit relativ repede. gerul a reusit in intervalul asta sa ma mai trezeasca putin din motaiala verticala. in autobuz o mare de baloane albastre pe care grupul de elevi adusi cu clasa la festival le agitau neincetat. la un calcul aproximativ baloanele ocupau cam 1/6 din aerul respirabil cuprins intre peretii autobuzului. tot binele pe care mi-l facuse gerul mi l-a luat inapoi acest calcul. am coborit sa-mi revin. mi-au trecut prin fata cohorte de oameni infruptindu-se din baloanele promotionale de la toate evenimentele de peste an. la Sibiu i-am vazut pe oameni inghesuindu-se la baloane branduite si plecind apoi cu prada cu un zimbet de vinator satisfacut. sute sau de alveole colorate umplute cu aer iau drumul cutiilor domestice in care sint puse in vaza sau atirnate ingenios linga perdea. unele se sparg in citeva zile, altele ramin fixate in suport pina incep sa se zbirceasca. le stim cu toti, sint baloanele noastre de fiecare weekend, de fiecare iesire la McDo, de fiecare revelion sau campanie electorala. si totusi e un mister de unde au aparut si incotro se duc... fisssssss (foto by pillango)

Atentie, se inchid usile. Urmeaza statia Pillango Utca, cu peronul pe partea dreapta.

Cuptorul cu microunde a facut ding si chelnerita Ildiko mi-a intins portia (re-re)incalzita de pui cu ananas. Am o jumatate de ora libera in care m-am repezit pentru pranz la fast-food-ul chinezesc din colt. Pentru ca ma simt vinovata pentru timpul irosit mancand, imi revad in acelasi timp vocabularul de la ultimul curs de germana. Suedezii de la Koop imi fac muzica in urechi via mp3 player-ul meu madeinitaly.

Am capul inca mare si greu de la petrecerea de Thanksgiving de ieri noapte de la Kristen, unde curcanul a fost stropit cu prea multa sangria, whisky si rakija. Sunt pe fuga, mereu pe fuga, trebuie sa termin toate treburile pana diseara, in speranta ca ma asteapta o seara tihnita in camin, cu vizionare de film (azi va fi o bucata de Kieslowski, probabil Rouge) si un ceai Earl Grey cu amicul meu belgian.

Pe masa in fata mea, intre sosul de soia si esarfa perugiana a lui Bogdan, stau trufas in asteptare urmatoarele mele lecturi: o carte recomandata de proful meu luxemburghez de Istoria nationalismului in fosta Iugoslavie si bibliografia de la cursul de psiho-sociologie, pe numele sau intreg

Nationalism, National Identity, National Feeling.

Cartea se cheama Balkan Babel.

Sunt in Budapesta.

Kérem vigyazzának az ajtók záródnak. A Pillango utca Következik!

metroul-vapor

cum e sa fii intr-un metrou-vapor, ancorat pe furtuna in portul Őrs vezér tere, si sa traiesti o vreme intr-o tara a soarelui-apune (trebuie sa existe, nu-i asa?) in care vecina de bancheta citeste "Memoriile unei gheise"? in maghiara, y compris...

fereastra din spate

aseara mergeam cu 335 spre casa si am vazut prin fereastra din spatele autobuzului imaginea leganata portocaliu a becurilor cu vapori de mercur care taiau in linie dreapta doua siruri de blocuri inalte si hidoase. mi-am amintit brusc de secventele din filmele vechi in care doi actori produc un dialog intr-o masina (in trafic urban sau cine stie in ce desert) iar in spatele lor, pe fereastra, se vede un peisaj fals - in miscare - reprodus in studio. m-am prins foarte tirziu de smecheria asta si intr-un fel a semanat in mine un fel de dezamagire asemanatoare celei produse de descoperirea ca nu exista mos craciun. acum, insa, e una din secventele mele favorite din filmele vechi, intr-atit incit de multe ori imi scapa actiunea, replicile...

rubin

Rubin este un televizor sovietic pe care multa lume il asociaza – si pe buna dreptate - cu imaginea-tip a televizorului alb-negru din tarile blocului comunist. La un astfel de televizor maica-mea a vazut alaturi de rudele si prietenii ingramaditi intr-o curte minuscula inmormintarea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej. Pentru cei mai multi oameni din sat a fost primul contact cu televizorul, marcat sanatos de un eveniment-media memorabil. In fata unui alt Rubin mi-am petrecut citeva nenumarate vacante de vara sau iarna la bunici. Unde, pentru ca satul era foarte aproape de frontiera cu Bulgaria, n-am pierdut decit din cauza penelor de curent sau a unei lampi care se ardea cind ti-era lumea mai draga, citeva episoade din serialul-sf Invadatorii sau desenul animat Sinbad Marinarul. Si adaug aici, pour les connaiseurs, locul comun: filmele de actiune de sub palaria Studio X (pronuntat de prezentatorii bulgari HIX) care bagau spaima in mine si in verii mei intr-atit incit de multe ori ne uitam la ele de sub masa mare din centrul camerei care servea de sufragerie la tara. Au urmat Diamant si Sirius (romanesti) cu niste carcase furniruite destul de nesuferite, Electron (rusesc color, imediat dupa 1989, cumparat de ai mei in rate) si apoi un Samsung minuscul si aseptic. Acum trei saptamani, in ziua in care bucurestenii s-au debarasat de electrocasnicele de care nu mai aveau nevoie colturile strazilor s-au umplut, pe linga gramezile de tastaturi si alte componente de calculatoare, de televizoare vechi si foarte vechi. Rubinul din imagine l-am salvat din vecinatatea Pietei Dorobanti unde fusese debarcat alaturi de unul geaman. Nu stiu ce sa fac cu el...

de sezon

uneori - dar ce zic uneori, de cele mai multe ori! - gecile de sezon apar fix unde este mai mare nevoie de ele*, lumea se ingrămădește să întrebe cît costă, din ce material sint confecționate, cite sezoane au garanție... numai bibelourile, țăranii-cu-boi, butoiașele, ulcioarele și cerbii n-au nici un sezon. cauzele rămîn un mister.
un parpalac de sezon, va rog!

*sibiu - magazin de suveniruri pe corso

pickup

orice film in care exista o secventa cu niste degete care culeg bratul unui pickup si il depun pe un disc are deja 50% sanse sa imi placa...