maestrul de zgomofon

Pierre Bastien este maestrul-dirijor al unei instalaţii artizanale producătoare de jazz mecanic de care mi-am amintit azi in timp ce urmăream un grup islandez care folosea zgomotul mașinii de cusut pe post de percutie. Compozitorul este de fapt un fel de ceasornicar care decupează din instalaţia sa sunetul de care are nevoie, se răzgîndeşte continuu, se joacă, este în stare să cupleze minitrompeta printr-o sondă la un pahar cu suc şi sa bolboroseasca prin ea o muzică pe care publicul se ridică încet de pe scaune sau de pe parchetul sălii şi se apropie de lampa (jucat) chioară a „savantului“ cu aceeaşi fascinaţie cu care descoperi prima cutie muzicală. Scena s-a petrecut sub ochii mei la MNAC primăvara trecută.