Partea cea mai bună
Bunica m-a dus la tîrg și am petrecut ore în șir pipăind găini. După ce ele pipăia ea sub aripi și la gît cu o mînă dîrză, încovrigată și expertă - mii de experiențe în degetele ei noduroase - mă îndemna și pe mine sa le pipăi pentru grăsime și caracter și să le țin în mînă fără frică, deși găinile se băteau ca dracu' chiar legate la picioare. Pe la unșpe am ales un cocoș frumos care mi-a vorbit tot drumu' pîn-acasă și eram foarte mîndru de relația noastră pînă cînd l-a pus bunica pe butuc în curte și i-a tăiat capu' cu un singur gest cu cuțitu' mare pe care l-a șters apoi cu o frunză de porumb. N-am plîns, dar m-am simțit grozav de rău, un sentiment care mi-a trecut puțin cînd bunica a fript ficatul, l-a sărat și papricat și mi-a spus laconic: partea cea mai bunăȚ. Da, a fost partea cea mai bună, și mai este.
Altă bunică nu aveam, numai pe ea din partea mamei.
Andrei Codrescu
aproape o sută de autori și cam tot atîtea povești cu bunici (și nepoți).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu