basm chinezesc

in restaurantul chinezesc de langa facultate (unul dintre cele 3 restaurante chinezesti de langa facultate) lucreaza o fata mica si creata. in fiecare seara cand plec spre casa (si nu plec niciodata la aceeasi ora) o vad pe fata cea mica ascunsa pe jumatate in spatele unei movile de servetele pe care le impatureste in doua si le aseaza intr-o noua movila. o singura data in 4 luni s-a intamplat sa ma uit si sa nu vad scena respectiva. imediat dupa restaurantul chinezesc trec pe sub un bec cu senzor, care ma simte si se aprinde. e un fel de inchidere ritualica a fiecarei zile: dansul din geam al mainilor cu servetele, lumina care pacane si tasneste de deasupra capului. intotdeauna am senzatia ca dincolo de momentul asta mi se va deschide o realitate paralela, pentru ca am stiut sa citesc semnele. ca in basme, cand printul bea apa vie sau sufla de trei ori in aripa primita de la craiasa furnicilor. e drept ca apoi drumul ma poarta printr-o padure intunecata care duce catre taramul de dincolo, dar intotdeauna se dovedeste ca e vorba doar de un parc slab luminat si o statie de metrou foarte adanca.