uvertura pentru reverie burgheza

Asa trebuie sa arate o dimineata de duminica intr-un orasel frantuzesc.

E aprilie tarziu si e atat de dimineata incat soarele abia a ajuns sa arunce o geana pe straduta pietruita. Tu te extragi tiptil din asternuturile-caus aburite de somn. Pielea aproape ca iti face condens in fata ferestrei deschise. Indepartezi ceata de pe ochi si o mangai cu coltul privirii pe ea, care, afundata ca o omida in miezul stang al patului, inca mai dospeste in asternuturi.

Vrei sa te furisezi dupa paine proaspata cu crusta, pe care sa o asortezi la bolul de ceramica pentru unt si la borcanelul dolofan si lipicios de dulceata de mure. Podeaua scrasneste surd sub cei doi pasi pana la iesirea din camera si primejdia trezirii dispare o data cu ultima leganare a usii.

Bicicleta ta striveste pietrisul in timp ce cobori prin fata celor douazeci de case cu ferestre joase si muscate ciclam. Cand te vei intoarce, ea va avea deja un umar scos din miezul plapumii, spre care va razbate, poate, chiar si o raza de soare. Tu te vei cuibari inapoi in mirosul de somn, infiorand cu degetele inmuiate in aer matinal un sold fragezit de lene.

Din rama ferestrei vor picura atunci ultimele acorduri de xilofon.

(foto by ~omlette-du-fromage, deviantart.com)