the nap

Un alt quasi-acasa este universitatea mea prietenoasa care, pe langa curte de biciclete si gradini japoneze suspendate, are si camera de somn. Se numeste discret Quiet Lounge, ca doar adevaratii insomniaci nocturni sa-i identifice potentialul. E un fel de capsula cufundata la mezanin, cu trei canapele si un paravan si lipsita aproape cu desavarsire de oxigen. O camera manjita de o lumina galbena, cu un aer fierbinte si uscat incat il simti cum apasa aspru pe tine ca o pelerina de pasla. Un somn ca o boala loveste imediat ce capul atinge canapeaua caramizie.
Ne trezim de fiecare data nauci, cu capul greu, dar cu satisfactia aproape animalica a unui somn insfacat pe apucate, intre doua cursuri sau reprize de biblioteca. Daca in Quiet Lounge este plin, la universitate se mai doarme si in fotoliul din biblioteca (intre rafturile de psihanaliza si teorii ale memoriei) sau pe covorasul musulman din Spiritual Practice Lounge.

ikea dog (home is where your ikea is)

basm chinezesc

in restaurantul chinezesc de langa facultate (unul dintre cele 3 restaurante chinezesti de langa facultate) lucreaza o fata mica si creata. in fiecare seara cand plec spre casa (si nu plec niciodata la aceeasi ora) o vad pe fata cea mica ascunsa pe jumatate in spatele unei movile de servetele pe care le impatureste in doua si le aseaza intr-o noua movila. o singura data in 4 luni s-a intamplat sa ma uit si sa nu vad scena respectiva. imediat dupa restaurantul chinezesc trec pe sub un bec cu senzor, care ma simte si se aprinde. e un fel de inchidere ritualica a fiecarei zile: dansul din geam al mainilor cu servetele, lumina care pacane si tasneste de deasupra capului. intotdeauna am senzatia ca dincolo de momentul asta mi se va deschide o realitate paralela, pentru ca am stiut sa citesc semnele. ca in basme, cand printul bea apa vie sau sufla de trei ori in aripa primita de la craiasa furnicilor. e drept ca apoi drumul ma poarta printr-o padure intunecata care duce catre taramul de dincolo, dar intotdeauna se dovedeste ca e vorba doar de un parc slab luminat si o statie de metrou foarte adanca.

animale de strada

acum doua saptamani mergeam pe trotuarul care leaga piata iancului de piata delfinului. era una din dupa-amiezele tirzii cind soarele incepe sa coloreze portocaliu bordurile, blocurile si cam tot ce le iese mai cenusiu in cale. trotuarul pe care ma tiram spre casa avea din loc in loc umflaturi de la caniculele din verile trecute. la un moment dat am vazut una mai mare care aducea perfect cu burta unui hipopotam: ridata si plina de vrabii care pareau ca ciugulesc parazitii ascunsi printre cutele pielii. citeva zile mai tirziu de data asta dinspre piata iancului spre universitate am gasit doi serpi-cu-clopotei care luasera locul firelor de curent electric...

scurta lectie de destramare

in dreptul fruntii crete a oii de pe tricoul pe care il am de la animest (editia de acum 2 ani) au inceput sa se largeasca insule decojite de culoare. e unul dintre tricourile pe care le-as purta zilnic daca as putea. semnele destramarii unei haine la fel ca si semnele dezlipirii incete dar definitive a unei perechi de incaltari la care tii mult au ceva din semnele unei relatii "care nu mai merge". la fel si incercarile, uneori disperate, de a le prelungi existenta: cirpeli, lipituri repetate.
n-am sa arunc tricoul asta. si nici cirpa roz n-o sa-l fac. o sa-l port prin casa simbata si duminica.
iar tenisii scilciati de atita mers prin nisip la sfintu gheorghe anul trecut o sa-i iau cu mine la mare pina cind o sa cedeze definitiv...

mancarea-buzunar ("nu mai bine va fac eu un platouas?")

la un gyros din care ploua pe noi cu varza si fasii de ceapa, tovarasul de blog imi marturiseste slabiciunea lui pentru mancarea-buzunar. ne lansam intr-o discutie despre shaorma si ardei umpluti. pentru mine mancarea de genul asta e producatoare de stres, pentru ca imi aduce aminte de geanta mea in care obiecte neinrudite sunt indesate si socializate fortat. mi-as dori ca mancarea-buzunar sa aiba mai multe sub-buzunare mici, pentru un plus de ordine si armonie. ceea ce ii doresc si gentii mele.

p.s. o colectie de sute de placute pentru fast-food-uri 'Gyros' si o oda inchinata lui, aici:

http://www.interestingideas.com/roadside/gyros/gyros.htm

fereastra cu avioane si trenuri

de citeva zile stau intr-o camera a carei fereastra este vizitata zilnic de avioane care se ridica sau aterizeaza. uneori, cind stau rezemat de pat si citesc, vad cu coada ochiului aripa cu bec luminat intermitent a unui animal negru, silentios, coborind incet peste calea ferata de vis-a-vis si peste sirul de turnuri din cartierul industrial din vecinatate. m-am speriat mereu la gindul ca o casa aflata in vecinatatea unei cai ferate sau a unui aeroport trebuie sa fie un cosmar al zgomotelor. cu toate astea de citeva zile nu aud decit un bazait surd si o rapaiala care seamna cu sunetul ploii pe tinichelele pervazelor.

samba trafic

am vazut clipul asta de vreo 10 ori dupa ce mi l-a semnalizat bogdan duminica seara. tocmai batusem strazile din spatele blocurilor de la dristor, unde gasisem o combinatie halucinanata: strada Cositelor interesecteaza strada Cercelus. de-aici pina la obsesia saptamanii asteia n-a mai fost mult.

compunere

azi la budapesta a fost o zi de primavara despre care pillango spune ca ii aduce aminte de compunerile de clasa a III-a...

farmecul discret al frizeriei

as putea sa scriu despre frizerii povesti infinite. as putea citi de sute de ori "Bucla" despre frizerul Nea Gica a lui T.O. Bobe si sigur nu m-as plictisi.

zgomotul foarfecelor metalice ale lui nea Eugen si tanti Vichi rostogolindu-se rotund dupa ureche spre ceafa, atingind pielea cu recele lor care ma zgribulea primavara si vara. gitul inptepenit la comanda pentru operatiile mai delicate: "stai cuminte sa nu-ti tai urechile". scaunul-ca-la-dentist si ghiuveta cu oglinda linga care se gaseau bidonase de forme si culori diferite. discutiile-despre-orice intrerupte de "mai scurt? si perciunii? va mai iau putin din breton?". mainile care stringeau in jurul gatului un scut care sa ma apere de resturile dusmanoase de par. cele 15 secunde in care ma obisnuiam inainte de plecare cu mine-altul. toate astea fac parte dintr-un univers care imi este din ce in ce mai strain dar pe care l-am revizitat saptamana trecuta la Belgrad atunci cind, bantuind fara destinatie pe strazi, am avut revelatia micutistica a originii sarbesti a cuvintului "frizer".
in epoca muzeelor de tot felul, exista vreunul dedicat frizeriilor? as merge si in insulele fiji pentru el...

am adaugat si fotografia geamana de la Cosmin pentru a usura efectul de comparatie.

national day+easter=patriotic bunny

azi am sarbatorit cu totii ziua nationala. cu mic, cu mare, pe strazile budapestei. o poveste ilustrata va veni cat de curand de la corespondentul special. pana atunci, un abstract.

piosenie (micutism asortat)

doua filmulete care in mintea mea formeaza un set ce nu ar trebui sa lipseasca din videoteca niciunui tanar sfasiat intre cele sfinte si cele lumesti (un fel de 'religion made fun').

primul este imnul unor organizatori de pelerinaje din polonia (cele catre Czcestochowa). e un cover marianic dupa un hit moldovenesc (titlul inseamna 'maria aici, maria acolo').



iar al doilea e un hit de hip-hop ortodox, al carui refren este 'Decat patru scanduri si un cui, asta-i averea omului".
o postare pentru care nu am incheiere.

rachetele si muzica lor diferita

intr-o buna zi, de dimineata, plecara de pe Pamant, din trei puncte diferite trei rachete.
in prima sa afla un american, care fluiera vesel o melodioara jazz.
in a doua se afla un rus, care canta cu glas profund "Volga, Volga".
in a treia se afla un chinez, care canta un cantec frumos care celorlalti li se parea disonant...

fragment din cea de-a doua povestire de Eugenio Carmi si Umberto Eco

ps incerc sa imi imaginez cu ce fluierat a umplut cosmosul Dumitru Prunaru in scurta sa cariera de imponderabilitate.

borisvianic days

In ultimul timp sunt fixata pe ideea de sens. Mi se pare ca tot ce fac, in special interactiunile cu cei din jur sufera de un deficit de sens. Si nu stiu cine e vinovat, nici cum s-a ajuns in situatia asta, nici cum sa ma scot din ea. Acum frustrarile mele din motive de sens au devenit ridicole chiar si pentru posesor, asa ca am inceput sa am flash-uri cu conversatiile mele contemplate din exterior.

De pilda, intalnirea cu mentorul meu academic de acum cateva ore. Un domn care se deplaseaza o data la doua saptamani pana la facultate si ma consulta ca sa se asigure ca travaliul meu va produce, dupa exact noua luni de la inseminarea cu germenele cunoasterii, o lucrare de dizertatie sanatoasa si vioaie. Eu cred foarte tare ca nu eram la ovulatie academica atunci cand mi s-a pus in brate sarcina asta, dar el nu stie asta. Sau se face ca nu stie. E un barbat-viking sau barbat-husky, cu ochi albastri-albi, aproape transparenti, ca peisajul dintr-un documentar cu foci de mare.

Conversatia are loc in fotoliile din fata bibliotecii. Foarte politicoasa si armonioasa de altfel. Si eu, si el, avem capul impachetat in pungi vidate (de sens, desigur). Si branduite Boris Vian dar contrafacute cu siguranta in China. Restul corpului care se vede deasupra biroului e capitonat cu foi subliniate, carti impanate cu semne si colturi indoite, printuri patate de cafea si de ploaie. Recuzita si scenografie ireprosabile.

Din pungile noastre ies niste bule transparente care, cand se sparg la contactul cu spatiul gol (!) dintre noi, produc o melodioasa si sublim articulata insiruire de nimic. Alternativ, pe doua voci, cu o foarte bine punctata intonatie (in engleza in original, traducerea imi apartine):

-Nimic. (privire inteleapta, ochii se incordeaza si incearca sa prinda aerul cu pleoapele)
-Nimicnimic? (arcuire din sprancene, pupilele se dilata si cer intrebator detalii)
-Da, nimic, nimicnimic (punga se clatina aprobator). Sau...nimic.
-Deci vrei sa spui ca...nimicnimic.
-Exact, si mai am in vedere si nimic... (pauza de gandire, ochii se ridica meditativ catre cer sau catre fundul pungii)...nimic-nimic.
-Bine. Nimic si nimic. Pai atunci nimicnimic si ne vedem peste doua saptamani.

Se face schimb de zambete. Totul a decurs promitator. Lucrarea mea merge, intr-un sens, bine.

love is in the air