Intotdeauna bagajul meu plimba o gentuta cu cercei (cercei: termen generic pentru podoabele mele de sarma, lemn, plastic, sticla, sfoara si samburi). Suspectez existenta unei karme a podoabelor, pentru ca toate stramutarile recente fac victime in gentuta mea de vanitate. Inventarul ultimelor pierderi inregistreaza un cercel de sidef verde-smarald (imbrancit de muchia caciulii si incrustat probabil intr-o movila de zapada asta-iarna) si o armata de inele (care au dezertat pe chiuveta in toalete publice sau au evadat miseleste dupa o biblioteca ori sub o muchie a covorului gazdei).Mai demult, cand cumparam de la fetele din Romana, ma mai intoarceam sa cer copie dupa cercelul pierdut. Superstitia mea mea legata de karma si empatia cerceilor mei a inceput acum cativa ani, cu o pereche de masti de teatru luata din Romana: cea comica atarna de o ureche, cea tragica, de cealalta. I-am purtat in cel mai putin comic an din studentia mea si detin trofeul pentru cea mai zbuciumata poveste zornaitoare: i-am pierdut (si regasit) de cateva ori si intotdeauna cand disparea doar unul, cel care ramanea cu mine era acela cu masca tragica. Fetele mi-au putut inlocui o data masca vesela, dar dupa ce am ramas din nou doar cu cea tragica (asortata la cea mai neagra tristete din ultimii ani) am inceput sa citesc semnele cerceilor.
p.s. pentru o improspatare de vara a gentutei cu vanitate, puteti incepe de aici (colectie de cercei-acadea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu