joi, 29 octombrie 2009

cum fac panglicile de atomi pe interesantele















pai daca si panglicile de atomi devin misterioase nu e clar ca si corola de minuni a lumii e la locul ei?

pisica de metrou

luni, 26 octombrie 2009

recolta de toamna











jnitel


se stie ca aerul de munte deschide apetitul. deci nu e de mirare ca o plimbare prin padurile de langa brasov i-a trezit unui pofticios fantezii gurmando-lingvistice.

vineri, 23 octombrie 2009

cum sa-ti cumperi un pulovar

un "3,14" dilematissim:

Fidel principiului sînt-prea-sărac-pentru-lucruri-ieftine, mi-am cumpărat din mall un pulovăr Made in China al cărui preţ decenţa mă împiedică să-l fac public. Ajuns acasă, mi-am aruncat un ochi pe eticheta cu instrucţiunile de întreţinere şi am citit:
„A se spăla manual în apă rece. A nu se înmuia. A se spăla, întors pe dos, cu articole de aceeaşi culoare. A nu se folosi aditivi. A nu se freca într-un singur loc. A nu se stoarce. A nu se usca la soare. A se usca la umbră, întors pe dos, aşezat pe o suprafaţă plană. A nu se călca”. După ce am citit toate aceste în trei limbi diferite, l-am împăturit (întors pe dos) şi l-am aşezat cu grijă pe raft (suprafaţă plană) în dulap (la umbră). Nu ştiu dacă o să-l şi îmbrac, dar dacă veniţi pe la mine şi insistaţi s-ar putea să vi-l arăt. (M. C.)

marți, 20 octombrie 2009

nou, acum si cu extract de nevroza

pe raftul din baie s-a instalat in seara asta un aparat de ras cu aloe vera. e vorba, banuim, de acea bentita verde emolienta de deasupra lamei. incerc sa-l linistesc pe beneficiarul aparatului, speriat ca mai nou tot ce foloseste "e cu ceva", expunandu-i predictia ca urmatoarea generatie de bentite de aparat de ras va contine, asemenea cremelor de corp, extract de perle sau de casmir.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

creveti, caviar si filme proaste

singura satisfactie a participarii la ante-vizionarea filmului francesca, pentru miza caruia s-a discreditat andrei gorzo, a fost ca am trecut pe langa receptia glamour de dupa film plimband din greseala in geanta (via job) un plic de supa vifon cu aroma de creveti (cine nu simte pe limba gustul de vifon citind asta nu si-a facut studentia in ultimii 7 ani).

duminică, 11 octombrie 2009

din nostalgie pentru pâslari

premiul special oferit de micutisme pentru cel mai pufos scurt-metraj de la animest - soft plants (emma de swaef)

trailer Soft Plants from Emma de Swaef on Vimeo.

miercuri, 7 octombrie 2009

Welcome to Whitechapel District

Unul dintre highlight-urile Animest, integral aici: http://www.mary-oldlife.com/jackvideo.html


Povestea animata rutier (!) si foarte politica a victimelor lui Jack Spintecatorul. Momentul de glorie al animatiei este confruntarea singurelor indicii despre profilul ucigasului - alb, cu mustata, dreptaci si cutitul ca arma a crimei - cu o lista a potentialilor suspecti vehiculati: marinarii, medicii, macelarii, masonii, evreii, comunistii, fish'n'chips, Regina.

pentru rezervare zâne, clic aici

daca nu ati botezat nici un bebelus recent, inseamna ca rudele voastre nu au avut ocazia sa va bantuie pacea sufleteasca cu povesti despre tot ce puteti omite sau gresi la botez. pentru ca daca vi s-ar fi intamplat asta, ati fi dat, ca noi, un google search pentru "obiceiuri de botez". si ati fi descoperit din prima site-ul ursitoare-ursitori.ro.

o firma foarte serioasa, equal opportunity employer, daca e sa ne bazam pe numele site-ului, de la care orice parinte care isi respecta sugarul trebuie sa inchirieze ursitoare pentru mot, turta sau botez. fetele vor veni imbracate in rochii superbe asemenea zanelor, iar calitatea ursirilor este garantata, pentru ca scenariul este inregistrat la ORDA, iar experienta e din plin: au ursit bebelusilor de toate varstele, de la 2 luni la 13 (!) ani.

cei cu buget mai stramtorat pot rezerva ursitoare promotionale (un brand manager cu inspiratie de la zei le-ar fi zis ursitoare de criza). iar pentru varianta full-options, puteti cere pachetul cu:
- ingerasi care primesc invitatii cu o ploaie de petale de trandafir la biserica sau in locatia unde va fi petrecerea de botez
- folii-barza, bebelus, baloane cu heliu etc.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

flori cu supraveghere video


urmeaza sa fie supravegheate avizierele de bloc, lacatele, presurile de la intrarea in apartament...

joi, 1 octombrie 2009

acest produs a fost fabricat cu fum natural

...scrie pe salamul din frigiderul nostru. de cand am citit aceasta grozavie, asteptam cu inima cat un purice produsul fabricat cu aroma de fum.