"Mi s-a parut ca sunt casatorit cand am coborat in bucatarie, cand Marie mi-a turnat cafea si mi-a uns o felie de paine. [...] M-am uitat prin bucatarie, pe care o cunosteam atat de bine, ca sa ies din incurcatura; era mica si intunecoasa, un fel de camera din dos a pravaliei. Era atat de stramt, incat, de fiecare data cand lua ibricul de cafea de pe soba, trebuia sa se scoale si sa impinga scaunul la o parte, si probabil tot asa trebuisera sa faca si bunica si mama ei. In dimineata asta, bucataria pe care o cunosteam atat de bine mi se paru pentru prima data ceva cotidian. Poate ca traiam pentru prima oara cotidianul: lucruri pe care trebuie sa le faci si in care nu mai hotarasti tu daca ai sau nu chef de ele. Acum n-aveam chef sa mai parasesc vreodata casa asta stramta [...] As fi ramas mai bine aici, vanzand pana la sfarsitul vietii bomboane si caiete de caligrafie, iar seara m-as fi intins langa Marie si as fi adormit, as fi adormit cu adevarat langa ea, asa cum facusem in ultimele ore inainte de a ne scula, cu mainile ei la subsuorile mele. Gaseam ingrozitor si maret acest cotidian, cu ibricul de cafea si chiflele, cu sortul alb-albastru al Mariei, decolorat de atata spalat, pus peste rochia verde, si mi se parea ca doar femeile de fiecare zi sunt tot atat de naturale ca si corpurile lor."
(Heinrich Böll, Opiniile unui clovn)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu