am primit o leapsa de la textier care ma provoaca sa scriu despre vuvuzele. imi promisesem ca n-o sa am nici o parere despre un obiect care face un zgomot despre care s-au scris cam toate compunerile pline de ura din lume, investigatiile cu iz etnologic, arheologie simbolica etc.
in fine cam tot ce putea sa incapa in bucataria unei legende urbane cu parfum de calcio de inceput de secol. acum, ca tot am primit o leapsa, o sa zic scurt ca tot ce m-a tinut departe de vuvuzele a fost nu atit faptul ca produc zgomotul unui gigantic roi de tintari hamesiti cat lipsa de nuante a obiectului. oricum ai sufla, la capatul ei ramai un apatrid. luati urmatoarea imagine: un meci Slovacia-Italia (sa zicem) in care suporterii ambelor echipe sufla din toti rarunchii intr-un obiect - acelasi! - cu pretentii de patrimoniu cultural. vuvuzelele sterg orice granita data de diferentelele specifice dintre cele doua grupuri si ii transforma pe toti suflatorii infocati intr-o masa amorfa de vuvuzei.
ps trist: cei care isi imagineaza ca finalul Campionatului Mondial va aduce linistea peste lume sint niste naivi fara scapare - vuvuzelele-suvenir vor impanzi stadioanele Europei la primele meciuri din noul sezon. bref: locul injuraturlor neaose va fi luat de claxonul vuvuzelic. halal fotbal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu